1 | 2 | 3 |
1. Proiect cărţi poştale IMAGINEAZĂ-ŢI FRUMUSEŢEA! / work in progress, 9 x 13 cm, Iaşi/Chişinău/Helsinki / 2003–2004 / © artist
Oamenilor li s-a dat să completeze pe cărţi poştale care aveau inscripţia “Imaginează-ţi frumusetea! Defineşte frumuseţea! Descrie frumuseţea!” (scrisă în engleză, olandeză şi română) şi au fost rugaţi să scrie, să deseneze sau să creeze un colaj care ilustrează ce cred ei că este frumuseţea, iar apoi li s-a cerut să le trimită înapoi artistei. Acest proiect a început în septembrie 2003 în Iaşi şi a fost continuat în Chişinău (Republica Moldova), Helsinki (Finlanda) şi, în cursul anului 2004, în Amsterdam (Olanda) şi, din nou, în Iaşi, în colaborare cu Vector, sub egida proiectului Cartier.

“Imaginează-ţi frumuseţea! Defineşte frumuseţea! Descrie frumuseţea!” stârneşte reacţii în legătură cu înţelegerea pe care o avem despre frumuseţe. Felul în care acest concept “de modă veche” este văzut astăzi şi în ce fel se situează oamenii în relaţie cu el printr-un alt mijloc de comunicare de modă veche: cărţile poştale. Īn general, cartea poştală, ca mijloc de comunicare, trimite un mesaj pozitiv, şi, prin intermediul ei (cartea poştală fiind un instrument de comunicare ce respectă reguli destul de clare), oamenii sunt forţaţi să se folosească intens de clişee pentru a crea o singură imagine (vizuală, text sau amândouă) pentru a ilustra frumuseţea şi a crea conexiunea între ei şi artist.

În ce fel vorbesc atât bărbaţii, cât şi femeile despre frumuseţe şi cum se apropie de acest subiect? Care este diferenţa dintre percepţia copiilor şi cea a adulţilor? Īntre cea a oamenilor educaţi şi needucaţi? Ce anume asociază oamenii, de obicei, cu conceptul de frumuseţe? Dragostea, natura, libertatea, casa, siguranţa, Dumnezeu, inocenţa, copiii mici, cerul înstelat?